Poţi să-mi citeşti gândurile
aşa cum îmi vezi sângele înaintând în vene.
Poţi să mă priveşti în ochi
aşa cum îmi poţi spune ce melodie cântă azi valurile mării.
Poţi să-mi spui ce am visat
aşa cum îmi spui că cerul e albastru când
soarele cade în prăpastia de la capătul lumii.
Poţi să vezi în urma cuvintelor mele
aşa cum poţi să crezi că îngerii îţi vor spune că
eşti învingător fără luptă.
Poţi să vezi că suntem jumătăţi
aşa cum poţi să vezi că suntem învinşi în doi.
Ţi-ai ars aripile zburând spre soare!
Eşti în război cu soarele,
singur şi rănit.
Te îndrepţi spre aripile altora,
dar eşti orb la chipul lor.
Soarele se va stinge în bătaia aripilor a mii de îngeri!
Dar tu eşti singur
fiindcă nu ştii să citeşti.
~ de chidori pe septembrie 9, 2008.
Postat in gânduri
Etichete: aripi, nu sti sa citesti, orb, simte, soare
Imi place referirea la hybris-ul lui Icar. Per ansamblu, constructia e destul de elaborata atat la nivel formal, cat si la nivel ideatic. Ambilateral si armonios dezvoltat, poemul tau imi aduce aminte cumva de o combinatie fericita intre un Rilke si un Tagore
cred..ca tre sa ma apuc de citit ca sa inteleg mai bine ce scrii acolo
=)) …. nici nu stiam ca scriu poeme…eu zic ca-mi astern ganduri pe hartie
Sunt total de acord cu tijne
:-/ …cu ce eshti de acord? ^^
nu comentez
pai…nu te oblig : P